Chişinău. Condiţii naturale

SITUAŢIA GEOGRAFICĂ
Pe de o parte şi alta a oraşului, pe culmile dealurilor, care se îndesesc spre lunca rîului, se înalţă codrii Bîcului, care pe alocuri se coboară şi pe coasta dealurilor şi se perindează cu livezile bogate în pruni şi cu ogoarele mici ale ţăranilor. Ici, colea, la dreapta şi la stînga, se ascund în livezi satele vechi ale Moldovenilor. Cu cît înaintezi spre Chişinău, cu atît se lărgeşte valea Bîcului. Însăşi rîuleţul, întretăiat în mai multe locuri de linia ferată, care se lipeşte cînd de poalele unui deal, cînd de ale altuia, nu se vede şi cursul lui se poate ghici doar după sălciile gînditoare, care pe alocuri străjuiesc albia, de obicei seacă în timpul verii, a rîului. Pădurile se răresc, se schimbă şi aspectul general al localităţii, şi imediat ce treci Ghidighiciul, dealurile îndepărtate de o parte şi de alta a rîului, dau năvală brusc spre rîu, căutînd parcă să-l astupe, lăsînd numai un coridor îngust şi înalt, prin care cu greu străbate rîuleţul. Sunt vestitele chei ale Bîcului, această ciudată formaţiune geologică, care în imaginaţia poporului îşi găseşte explicaţie în încercările diavolilor de a bara cursul rîului cu blocuri uriaşe de piatră, o legendă frumoasă pe care a cunoscut-o încă şi Dimitrie Cantemir.
Călătorul rus A. Demidov, care a trecut prin Chişinău în anul 1838, nu fără oarecare doză de ironie, scrie: “Despre Chişinău nu putem spune nimic, în afară de aceea doar; că el este foarte vast şi că el, ca şi Roma, este aşezat pe cîteva coline”. Această comparaţie măgulitoare pentru mîndria cetăţenilor Chişinăului are în ea şi un sîmbure de adevăr. Cînd te apropii de Chişinău, clădirile cu acoperişurile lor roşii, verzi şi cenuşii, par aruncate pe dealuri, deasupra cărora se înalţă biserici şi clădiri masive.
De pe culmea dealului care domină oraşul şi care se începe de la Buiucani şi se întinde pînă aproape de Băcioi, se deschid privelişti fermecătoare atît asupra oraşului, cît şi asupra văilor din partea opusă a dealului. Aceste peisaje frumoase stîrneau admiraţia chiar acelor, căror nu le plăcea oraşul. Astfel, scriitorul rus A. Storojenko, care a vizitat Basarabia la anul 1829 şi care a avut ocazia să petreacă la o vie deasupra oraşului, scrie: “Privirea mea alunecă pe dealurile, acoperite cu vii şi pomi fructiferi… Chişinăul era ca pe palmă. De departe părea un oraş mare şi frumos; se vedeau bisericile albe şi casele mari; soarele ardea pe cupolele şi crucile templelor; clădirile păreau că sunt în mijlocul grădinilor şi totul la un loc forma o panoramă splendidă “.
Ce i-a făcut pe întemeietorii Chişinăului să aleagă această localitate pentru aşezare omenească? Este explicabilă din punct de vedere geografic originea oraşelor de pe ţărmurile mărilor şi ale rîurilor mari, şi e greu de făcut vreo presupunere cu privire la originea oraşelor cum este Chişinăul, care n-a avut nici un fel de şanse, din punct de vedere al situaţiei geografice, pentru dezvoltare. Chestiunea se simplifică dacă ne aruncăm privirea asupra hărţii Basarabiei. Chişinăul este aşezat pe drumul care ducea din nordul Moldovei spre Tighina şi vadul Nistrului de acolo, drumul Crimeei, iar pe de altă parte el se găseşte aproape la mijlocul drumului între vechile centre comerciale din Moldova, Orhei şi Căuşeni. Că valea Bîcului a fost drumul spre vadul Nistrului găsim mărturii şi la cronicarii noştri. Încrucişarea acestor drumuri a determinat dezvoltarea primei aşezări şi transformarea ei în tîrg, care, de altfel, s–a întâmplat, cum vom vedea mai departe, destul de tîrziu.
Chişinăul este aşezat la 47°02′ latitudine nordică şi la 28° 49′ 45″ longitudine estică de la Greenwich şi atinge înălţimea deasupra mării de 113,3 m.

STRUCTURA GEOLOGICĂ. Oraşul se află în partea centrală a unei structuri geologice din sud-estul Europei, a cărei bază este formată din plăci de granit şi gnaisuri din epoca arheică, dispusă la o adâncime de cea 1150 m sub nivelul mării. Partea superioară a secţiunii geologice a acestei structuri este reprezentată de roci sedimentare din erele siluriană, devoniană, paleogenului şi neogenului. În secţiunea erozică apar numai argile, nisipuri şi piatră calcaroasă din cainozoicul superior. De la nord la sud oraşul este intersectat de un strat de recife mediosarmatice. Straturile argilo-nisipoase, prezente pe întreg teritoriul oraşului, au o adâncime de ia 2 până la 30 m. Pe panteie văii râuiui Bâc sunt terase aluviale cu o lăţime de până la 1,3 m. Neînsemnate perturbări tectonice, cu amplitudinea de 3—5 m, au fost înregistrate în partea de nord-vest a oraşului.

BOGĂŢIILE MINERALE. Pe teritoriul Cbişinăului şi în împrejurimile tui se află numeroase zăcăminte de materiale de construcţie: de var, calcar, piatră brută de construcţie, argilă, nisip, pietriş. Sunt exploatate 5 zăcăminte de piatră şi de var stins: la Cricova, Mileştii Mici, Chişinău, Făureşti, Goian. Cărămida şi ţigla se produc din materia primă extrasă ia carierele din Bubuieci şi Mileştii Mici, iar nisip, pietriş şi prundiş — la Cobusca şi Vadul lui Vodă. Rezervele de ape subterane ale Chişinăului permit aprovizionarea parţială a municipiului cu apă potabilă. Din cantitatea totală de apă folosită de chişinăuieni, cca 20 la sută revin apelor subterane. În straturile acvatice sarmatice sunt şi ape minerale. Apa minerală de tipul Chişinău este întrebuinţată pentru tratarea maladiilor gastro-intestinale.

RELIEFUL. Teritoriul municipiului şi al periferiilor lui este împărţit în 2 zone: de vest şi de sud, care ţin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului Chişinăului îi constituie valea Bâcului şi pantele ei dezmembra-te. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupă 3 terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest şi parţial cea din vest sunt despărţite la centru de valea îngustă a râuleţului Durleşti. Nu departe de str.Grenoble îşi începe cursul un râuleţ ce curge prin vâlceaua de la Mălina Mică. Paralel se află vâlceaua Mălina Mare. În partea de sud a oraşului se află vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga a oraşului ocupă 2 terase: prima coboară spre râu; cea de a doua are o altitudine de 60—90 m. Aici a fost construit cartierul Râşcani. Panta din stânga a văii Bâcului, pe alocuri pietroasă, este întretăiată de mai multe văi şi vâlcele, orientate mai ales de la nord spre sud.

CLIMA Chişinăului este temperat continentală. Iarna este blândă, scurtă; vara e călduroasă şi de lungă durată. Primele observaţii meteorologice s-au făcut în 1844: sistematic — la Liceul Real (1886—1940), precum şi la Şcoala de Vinificaţie (1885 —1923). Cercetări intense ale climei au început în anii de după război la Staţiile meteo de la Râşcani (1944—1959), la Revaca (din 1959), precum şi la Centrul Hidrometeorologic Chişinău. Lumina solară anuala e de 2215 ore, cea mai puternică şi mai îndelungată fiind înregistrată în iulie (329 ore), iar cea mai mică — în decembrie (54 ore) (vezi tabelul nr.l). Anual sunt 71 zile fără soare, cele mai multe — 40 — sunt iarna. În iunie şi în septembrie se înregistrează câte o zi fără soare, pe când în iulie—august astfel de zile lipsesc cu desăvârşire. Predomină vânturile din direcţiile de nord şi de nord-vest; iarna, uneori, sunt vânturi din sud-est, rezultate din anticiclonul siberian. Viteza medie anuală a vântului oscilează între 2,5—4,5 m/s, mai puternice (3,2 m/s) fiind în februarie—martie, iar cele mai slabe (2,2 m/s) — în septembrie — octombrie. Iama durează la Chişinău în medie 78 zile, în unii ani durata ei e de la 31 până la 123 zile. Temperaturile perioadei de iarnă se evidenţiază prin instabilitate. Temperaturile sub -5 grade sunt posibile din noiembrie până în martie, dar frigurile alternează cu încălziri. Aerul cald vine dinspre Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră, precum şi în urma deplasării cicloanelor de la sud-vest şi sud. Cea mai rece lună este ianuarie (temperatura medie -3,5°C; februarie e ceva mai caid -2,5°C). Scăderi bruşte ale temperaturii — până la -30°C şi mai jos sunt provocate de curenţii din direcţia de nord şi din cea de nord-est, viteza medie a cărora e de 4—5m/s. Iarna sunt zile geroase şi perioade de acalmie. Primăvara începe la Chişinău în medie la 1 martie. Din aprilie începe o creştere intensivă a temperaturii. În mai influenţa ei ajunge la plus 15,8°C. Primăvara durează în oraş în medie 70 de zile, considerându-se că se termină în prima decadă a lunii mai. La mijlocul lui mai începe vara, deşi în anumiţi ani ea poate începe mai devreme sau mai târziu. Temperatura medie în iulie — cea mai călduroasă lună — este de 21,5°C, în anumite perioade atingând 25°,30° şi 35°. Aceste limite sunt caracteristice mai ales pentru perioada iunie—august. Temperatura de 25°C şi mai sus se menţine timp de 15, 20, 22 zile, iar de 30°C şi mai mult —timp de 4,6,7 zile. În total, în perioada caldă se înregistrează 87 zile cu temperatura de 25°C. Căldurile (temperatura de 30°C şi mai mult) sunt condiţionate de pătrunderea aerului uscat continental sau a aerului tropical din periferiile de sud sau de vest ale anticicloanelor din Asia Centrală sau din Africa de Nord. Vara se termină, de obicei, în a doua decadă a lunii septembrie. Temperatura medie sub 15°C este considerată ca începutul toamnei. La Chişinău toamna soseşte în jurul datei de 20 septembrie. Coborârea temperaturii de la 10° la 5°C are loc pe parcursul a 29 zile. Trecerea constantă a temperaturii medii zilnice sub 0°C desemnează sfârşitul toamnei — aceasta se întâmplă în noiembrie şi durează mai bine de 2 luni. Sfârşitul toamnei se caracterizează prin depuneri atmosferice de lungă durată. Umiditatea relativă a aerului are o subliniată deplasare anuală. Cea mai importantă —82—88 la sută — se înregistrează iarna. În perioada caldă (din aprilie până în septembrie) umiditatea relativă constituie 61—66 la sută. Vara umiditatea cea mai mare — 64 la sută — se înregistrează în iunie, când sunt multe depuneri atmosferice. Umiditatea minimă, egală cu 61 la sută, se înregistrează în aprilie-mai şi nu coincide cu temperatura maximă a aerului. Depunerile atmosferice nu sunt echilibrate pe parcursul anului. Majoritatea lor (77 la sută) revin perioadei calde. Iarna şi ninge, şi plouă: în ianuarie zăpezile constituie 26 la sută din totalul depunerilor atmosferice, în decembrie — 51 la sută. Cantitatea minimă de depuneri (26 mm) se înregistrează în ianuarie, cea maximă (71 mm) — în iunie. Depunerile din lunile de vară au caracter torenţial. Prima zăpadă cade la începutul lui decembrie, dar nu ninge zilnic. Cantitatea depunerilor anuale în oraş (480 mm) este cu 20—40 mm mai mare decât în împrejurimile lui. Iarna predomină vremea posomorâtă: 16 zile posomorâte în ianuarie, 18 — în decembrie. În perioada caldă numărul zilelor posomorâte scade brusc, până la 4 zile în lunile iulie, august, septembrie. Temperatura mai ridicată a aerului în anumite cartiere ale municipiului, faţă de periferii, este determinată de activitatea întreprinderilor industriale, a transportului, de încălzirea asfaltului din cauza radiaţiei solare etc. În medie, temperatura la Chişinău este cu 0,7°C mai înaltă decât în împrejurimile lui.
Chişinăul este situat într-o zonă cu clima moderat-continentală. Iernile sunt moi şi scurte, verile calde şi îndelungate. Prima observare meteorologică a fost efectuată în anul 1844. O studiere mai detaliată şi profundă a început în anii de după război la staţia meteorologică din Rîşcani (anii 1944-1959), la Revaca (din 1959), de asemenea şi la Centrul Hidrometeorologic din Chişinău. Anul-lumină solară constituie 2215 ore. Zile cu soare de cea mai lungă durata sunt înregistrate în luna iulie (iulie-lumina este de 329 ore), iar cele mai scurte – în decembrie (decembrie-lumina este de 54 ore).
Predomină vînturile de nord şi nord-vest, iarna uneori vînturi de sud-est. Viteza medie anuală a vîntului este de la 2,5 pînă la 4.5 m/sec. Cele mai puternice vînturi (3,2 m/sec.) predomină în februarie, martie, cele mai slabe (2,2 m/sec.) – în septembrie şi octombrie.
La Chişinău iarna este în mediu de o durată de 77 zile, iar uneori de la 31 pînă la 123 zile. Temperatura aerului în perioada de iarnă nu este stabilă. Cea mai rece lună este luna ianuarie (t= -3.5 grade), februarie este puţin mai cald (t= -2,5 grade).
Curentul de aer cald vine de la Oceanul Atlantic. Marile Mediterană şi Neagră, de asemenea, în urma mişcării ciclonului de la sud-vest spre sud. Primăvara la Chişinău soseşte de obicei la 1 martie. Din luna aprilie începe o creştere bruscă a temperaturii, care uneori ajunge pînă la 15,8 grade. Primăvara este în mediu de 70 zile pînă în prima decadă a lunii mai.
Vara începe de la jumătatea lunii mai, însă în unii ani ea începe mai repede sau mai tîrziu. Temperatura medie a lunii iulie – cea mai călduroasă lună – este de 21,5 grade, uneori temperatura ajunge pînă la 25,3 si 35 grade.
Umiditatea relativă a aerului se schimbă des pe parcursul anului. Cea mai mare umiditate (82-88%) se observă iarna. În perioada caldă a anului (din aprilie pînă în septembrie) umiditatea relativă constituie 61-66 %, vara cea mai înaltă umiditate – 64% este în luna iunie. Umiditatea minimă de 61% este în lunile aprilie-mai.

Temperaturile medii anuale ale aerului

APELE CURGĂTOARE din Chişinău fac parte din Bazinul Nistrului. Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia lui de sud-vest — râul Işnovăţ, afluent de dreapta al Bacului. În zona suburbană a municipiului au fost amenajate rezervoarele de apă de la Ghidighici şi de la Ialoveni ca locuri de recreere şi agrement. La începutul anilor ’50 în partea de sud-vest a oraşului a fost amenajat Lacul Comsomolului (Valea Morilor). În parcurile din cartierele Râşcani şi Botanica, la Bariera Sculeni au fost construite cascade cu mici lacuri naturale.

FAUNA. Pe teritoriul Chişinăului au fost înregistrate 27 specii de mamifere, 75 specii de păsări şi 14 specii de reptile şi amfibii. Dintre târâtoare se întâlnesc mai des cârtiţele, aricii, şoarecii-de-câmp, liliecii, diferite rozătoare, veveriţele ş.a., dintre animalele de pradă: nevăstuicile, dihorii, jderii. Îşi fac cuib 53 specii de păsări, altele sunt migratoare, altele obişnuiesc să rămână numai în timpul iernii. În ultimii ani a sporit considerabil numărul porumbeilor de pădure, lăstunilor, graurilor, vrăbiilor. S-au format populaţii orăşeneşti de grauri şi de ciori-de-câmp, care, de la începutul anilor ’60, iernează an de an la Chişinău. Componenţa reptilelor şi amfibiilor nu este prea bogată. Cel mai des se întâlnesc şopârlele, şerpii, broaştele, broaştele de râu, broaştele ţestoase, broaştele râioase. În lacul Valea Morilor (fost “al Comsomolului”) şi în cel de la Ghidighici sunt circa 20 specii de peşti. În rezervoarele de apă din oraş vieţuiesc: băbuşca, plătica, soreanul, carasul, răspărul, bibanul, crapul, roşioara ş.a. Se întâlnesc diferiţi fluturi şi gândaci, inclusiv vătămători ai faunei (păduchi de plantă, căpuşe, viermi de mătase etc.). În anumiţi ani apar în masă buburuze şi fluturi albi americani.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s