POPULAŢIA CHIŞINĂULUI

Dacă cineva şi–ar pune întrebarea ce naţionalitate predomina în Chişinău, care au fost deosebirile etnografice ale acestei naţionalităţi în ce priveşte costumul, limba, obiceiurile etc, nimeni n–ar putea răspunde precis la această întrebare, sau ar întrebuinţa un termen de o rară ingeniozitate, frecvent în Basarabia între acei care îşi ascundeau originea, că populaţia Chişinăului a fost de naţionalitate „basarabeană”. Ceva foarte greu de precizat a fost şi creşterea populaţiei oraşului Chişinău, în care se observa salturi nenaturale, neobişnuite în viaţa unui oraş care se dezvolta normal. După datele oficiale, creşterea populaţiei Chişinăului se vede din următorul tablou:
În anul 1812 populaţia se cifra la 7 000 suflete.
1818 18 595183534 079
1844 52 196
185158 849
În anul 1861 populaţia se cifra la 93 359 suflete.
186594 04
1894 128 2181897108000
1912 121200După cum vedem, cifra din anul 1897 şi 1912 e ceva mai mică decît acea din anul 1894, ceea ce se explică prin faptul, că n–au fost luate în consideraţie populaţia suburbiilor oraşului şi a mahalelor mărginaşe.
Dacă am lua în seamă mortalitatea mare a populaţiei Chişinăului în anii 1829–1830, 1834–1836 şi în 1842, cînd ciuma şi holera seceră o bună parte din locuitorii lui, şi excedentul mic al născuţilor faţă de cei morţi, cum vedem dintr–o statistică din anii 1834–1843, reiese clar că Chişinăul se alimentează cu populaţie venită din afară.
La începutul sec. XX nu s–a făcut un recensămînt general al populaţiei Chişinăului, astfel că datele pe care le–am putut culege sunt departe de adevăr. Serviciul Statisticii Regionale din Basarabia, socoate că numărul populaţiei în anul 1919 se cifrează la 133 000 de locuitori stabili şi 66 500 de suflete de populaţie flotantă. Populaţia stabilă a fost compusă din 58 520 de bărbaţi şi 74 480 de femei, iar după naţionalităţi populaţia se împărţea astfel:
Români 40 000
Evrei62 000
Nemţi10 000
Ruşi 12 000
Ucraineni 7 000
Bulgari 2 000
Toate aceste cifre nu pot fi socotite nici ca aproximative, şi iată de cе: cum am văzul mai sus, numărul locuitorilor Chişinăului în anul 1894 se ridică la 128 218, adică, în 25 ani, acest număr se sporeşte abia cu 5 000 de suflete, ceea ce, desigur, nu este adevărat. Numărul prea exagerat al Nemţilor, care după date precise nu sunt decît vreo 500 de suflete, şi prea mic al Românilor, precum şi lipsa Polonejilor, Armenilor şi Grecilor, care au comunităţile lor, şcolile şi bisericile lor, ne face să credem că cifra populaţiei Chişinăului este cu mult mai mare, în ce priveşte numărul Românilor. În anul 1894, după statistică, se găsesc 54 890 de suflete, adică aproape jumătate din numărul total al locuitorilor. Desigur, se păstrează cam aceeaşi proporţie a Românilor faţă de celelalte naţionalităţi.
În lipsa unui oficiu de stare civilă, e foarte greu de stabilit mişcarea populaţiei în oraş. După aceleaşi date foarte problematice, în anul 1919 în Chişinău s–au contractat 1 144 de căsătorii, numărul născuţilor a fost de 3 350, iar numărul morţilor 2 765, adică a dat un excedent de 585 născuţi.
Populaţia evreiască s–a stabilit în Chişinău în diferite timpuri. După anul 1812, peste Evreii găsiţi în Moldova şi veniţi cu armatele ruseşti, se aşează un nou val de Evrei. Printr-o decizie din 29 septembrie 1830, toţi negustorii veniţi din nou în Basarabia, se scutesc de orişice dări timp de cinci ani, următorii trei ani ei plătesc un sfert din dări, iar alţi doi ani o jumătate. Din regiunile fostei Polonii, în special din guvernămîntul Podoliei, un număr mare de Evrei se îndreaptă spre Basarabia, în special spre Chişinău.
Majoritatea Evreilor se ocupau de comerţ, o parte mai mică formează pătura industriaşilor mici şi a meseriaşilor. Cele mai multe întreprinderi comerciale şi industriale au fost în mîinile lor, ca şi cel mai multe din clădirile din centrul oraşului şi din podgoriile mai mari ale Chişinăului.
Majoritatea Evreilor care locuiau în partea veche a oraşului, îşi cîştigau pîinea zilnică prin comerţ mic şi muncă la întreprinderi mai mari. Cei mai săraci vorbeau limba evreiască. Acomodîndu-se uşor la noile condiţii de viaţă, Evreii din Chişinău sunt cei mai asimilabili pentru cultura românească.
Bulgarii care se stabilesc în Chişinău în timpul ocupaţiei ruseşti şi în anii 1815-1828, ca ocupaţie principală au grădinăria, sau cum îi zic Moldovenii de aici cu „bulgăria”. Ei şi-au pierdut limba, asimilîndu–se o parte cu Românii, o parte cu Ruşii. Armenii stabiliţi la început ca comercianţi, iar mai tîrziu ca arendaşi, bărbieri şi proprietari, se menţin ca naţionalitate aparte, numai mulţumită religiei. Şi ei şi–au uitat limba şi cei mai mulţi din ei vorbesc limba română.
Cam la fel s–a întîmplat cu Grecii din Chişinău, care au rămas aici din timpurile fanarioţilor şi ale eteriei, în calitate de comercianţi, plăcintari şi vechili la mănăstirile închinate.
Ceva mai stabili din punct de vedere naţional, au fost polonezii şi nemţii, a căror ocupaţii de funcţionari, mici comercianţi şi industriaşi, le-a permis să se aşeze în Chişinău în diferite perioade.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s